Voluntarii JYSK au participat la pregătirea a 2 noi case Hope and Homes for Children
Opt angajați JYSK din Iași și Bistrița s-au alăturat echipei Hope and Homes for Children România pentru a accelera pregătirile a doua case de tip familial nou construite de fundație.
În cei 8 ani de colaborare cu JYSK România, Fundația Hope and Homes for Children România a mobilat și utilat 24 de case de tip familial în Bistrița-Năsăud, București, Iași, Neamț, Sibiu, Suceava. Aceste case au oferit stabilitatea, independența și identitatea – valori pe care fiecare dintre noi ni le dorim în propriile vieți, celor peste 200 de copii care și-au găsit, astfel, un loc pe care să îl numească “acasă”.
În ultimele luni, Hope and Homes au finalizat construcția a încă două case, în județele Iași și Bistrița, care în curând vor fi inaugurate oficial și îi vor primi pe copii.
4 colegi au montat mobilier pentru casa din Țuțora, Iași
La casa din Țuțora, în județul Iași, mobilierul și decorațiunile sunt cele care oferă culoare și senzația de confort a încăperilor, dar mai presus de toate, oferă fericire și entuziasm celor 12 copii cu nevoi speciale care o vor locui.
Patru colegi din JYSK, pe care îi găsiți de obicei în magazinele din Iași, întâmpinând colegii cu zâmbetul pe buze, au petrecut o zi la casa din Țuțora, unde și-au suflecat mânecile și au montat mobilierul – paturi, dulapuri, birouri, biblioteci, noptiere și tot ce au nevoie copiii la ei Acasă.
Alte 2 case familiale pe care Hope and Homes urmează să le finalizeze în Iași, în comunele Aroneanu și Miroslava, vor fi, de asemenea, mobilate și utilate cu sprijinul JYSK.
O nouă casă Hope and Homes în Bistrița
În Bistrița, fundația a inaugurat deja două case de tip familial în care au fost mutați copiii din Centrul de Plasament de tip Familial pentru copiii cu Dizabilități Bistrița, ultimul centru de plasament care mai exista în județ.
Acum este gata și cea de-a treia și ultima casă din Bistrița, construită tot cu sprijinul JYSK, care a și mobilat și decorat locuința. Patru colegi din JYSK au vizitat casa, au ajutat la decorarea ei și au aflat mai multe despre importanța caselor de tip familial.
„Apreciem foarte mult ceea ce face Fundația Hope and Homes for Children România în Bistrița. Casa arată foarte bine și, un alt lucru important, este amplasată între alte case, într-o comunitate obișnuită, ceea ce le dă copiilor șansa de a crește ca orice alt copil.
Am venit aici împreună cu cei doi Directori de magazin ai magazinelor JYSK din Bistrița, Julieta Rostaș și Abida Burdea, și alături de District Managerul Laurențiu Elvedi. Cu toții suntem bucuroși că am avem ocazia să vedem rezultatul muncii celor de la Hope and Homes for Children, care oferă copiilor cu dizabilități șansa unui viitor mai bun”, a spus Marian Radu, Retail Manager JYSK.
Locuința va deveni curând spațiu sigur pentru 9 tineri cu nevoi speciale severe care vor părăsi centrul de plasament, punând lacătul pe acesta. Ceilalți copii care au crescut la acest centru deja locuiesc, din 2022, în cele 2 case familiale ridicate și mobilate cu sprijinul JYSK.